Sectorul 4 este deținătorul titlului “smart city” promoter pentru al doilea an consecutiv (2019, 2020), iar inițiativele și proiectele de smart management continuă să ocupe o poziție importantă pe lista de priorități.

Viitorul smart este abia la început. Mai bine de 5 miliarde de lei vor fi alocați de Primăria Sectorului 4 în următorii 4 ani în proiecte de dezvoltare a infrastructurii, a sănătății și educației. Printre ingenioasele soluții implementante recent în Sectorul 4 se numără și proiecte deținute de companii israeliene din domeniul smart city.

În luna august, Ambasada Israel în România împreună cu Primarul Sectorului 4 din București, Domnul Daniel Băluță, au vizitat șantierul stației de metrou, “Tudor Arghezi”, proiect realizat în premieră de o autoritate locală din România.

În continuare, Misiunea Economică si Comercială din cadrul Ambasadei Israel împreună cu Primăria Sectorului 4 București au participat la evenimentul ”The Cities of Tomorrow: Israel-Romania Dialogue”. Cinci companii israeliene din domeniul smart city au luat de asemenea parte la dialog și au adus în discuție soluții inovatoare.

Peste un milliard de lei sunt alocați pentru dezvoltarea infrastructurii și digitalizării Sectorului 4. Proiectele propuse de companiile israeliene aduc în atenție sisteme de management al parcărilor, de monitorizare a calității aerului și combatere a poluării. Printre companii se numără: cellopark Advanced Parking Systems, Wisesight, Parknav, SYN-RG-Ai, Urecsys.

Pentru detalii suplimentare ne puteți scrie pe adresa: bucharest@israeltrade.gov.il